Faza cristalină: Cea mai importantă componentă a ceramicii, formată prin cristalizarea substanțelor cristaline, determinând proprietățile de bază ale ceramicii (rezistență, duritate, rezistență la căldură etc.). Tipul, dimensiunea granulelor, distribuția, orientarea și defectele fazei cristaline afectează direct proprietățile ceramicii: în general, cu cât dimensiunea granulelor este mai mică, cu atât rezistența ceramică este mai mare.
Faza sticloasa: Se obtine prin racirea unei faze lichide amorfe formata din impuritati in timpul sinterizării ceramice. Funcția sa principală este de a lega particulele cristaline, de a umple porii, de a reduce temperatura de ardere și de a preveni transformarea cristalului; totuși, faza sticloasă are rezistență mecanică scăzută și stabilitate termică slabă, ceea ce reduce performanța globală a ceramicii și este considerată o fază nefavorabilă în majoritatea produselor finite.
Faza gazoasă (porozitate): pori din structura ceramică, împărțiți în pori deschiși și pori închiși. În majoritatea ceramicii, porii reduc densitatea și rezistența ceramicii, cresc pierderile dielectrice și sunt considerați o fază nefavorabilă; cu toate acestea, în ceramica termo-izolatoare, ceramica-filtrantă a apei și ceramica- sensibilă la gaz- și umiditate-, structurile poroase pot îndeplini funcții specifice.
Materialele ceramice sunt compuse în principal din minerale anorganice ne-metalice și sunt produse prin ardere la-înaltă temperatură. Această compoziție și structură unică conferă materialelor ceramice numeroase avantaje, cum ar fi punct de topire ridicat, duritate ridicată și conductivitate termică scăzută. Aceste proprietăți fac materialele ceramice mai puțin predispuse la topire sau deformare atunci când sunt expuse la medii cu temperatură înaltă-și, de asemenea, mai puțin probabil să se ardă.
